TERMENI ȘI CONDIȚII GENERALE MODIFICATE LA 27.01.2022 (CANADA) 

IMPORTANT - VĂ RUGĂM SĂ CITIŢI CU ATENŢIE ACEŞTI TERMENI ŞI CONDIŢII ÎNAINTE DE A ACCEPTA ACESTE ACORDURI, APOI IMPRIMAŢI ACEŞTI TERMENI ŞI CONDIŢII ŞI PĂSTRAŢI DOCUMENTUL ÎMPREUNĂ CU TOATE E-MAIL-URILE DE CONFIRMARE, MESAJELE SMS, TERMENII ADIŢIONALI, DATELE REFERITOARE LA TRANZACŢII, REGULILE JOCULUI ŞI CU METODELE DE PLATĂ CORESPUNZĂTOARE UTILIZĂRII ACESTOR PLATFORME ŞI/SAU SERVICII DE CĂTRE DVS. NOI NU VOM ÎNREGISTRA ACEST CONTRACT CU DUMNEAVOASTRĂ, AŞA CĂ VĂ RUGĂM SĂ-L IMPRIMAŢI PENTRU ÎNREGISTRĂRILE DUMNEAVOASTRĂ. ACEŞTI TERMENI ŞI CONDIŢII SE POT SCHIMBA (DUPĂ CUM ESTE STABILIT MAI JOS).

Serviciile care vă sunt furnizate de către partypoker.com sunt furnizate de către:

Entain Compania

Adresa

Numărul companiei

LC International Limited

Suite 6, Atlantic Suites, Europort Avenue, Gibraltar, GX11 1AA

46808

În acești Termeni și Condiții, ne referim la compania relevantă a Grupului Entain ca „Noi", „Noi" sau „Al nostru", după caz.

Acceptaţi să vă obligați să respectați prevederile acestui contract dând clic pe „Trimite” sau pe „Sunt de acord” şi/sau utilizând serviciile (după cum este definit acest termen în continuare). După ce Dvs. (după cum este definit acest termen în continuare) faceţi clic pe „Trimite” sau pe „Sunt de acord” sau când utilizaţi Serviciile, se încheie un acord executoriu cu privire la aceşti termeni şi condiţii între, (a) Dvs., utilizatorul final („Dvs.”) și (b) Noi.

Informații despre licență

ElectraWorks Limited este licențiată și reglementată de Kahnawake Gaming Commission în temeiul [REGULAMENTUL/LEGISLAȚIA] (număr de referință al licenței [NUMĂRUL]). Utilizatorii finali localizați în [JURISDICȚIA] sunt denumiți "Jucători" în acești Termeni și Condiții.

Oferim servicii pe partypoker.comşi orice altă platformă online sau mobilă oferită de noi (fiecare site individual fiind o „Platformă”) pe care puteţi accesa serviciile noastre de pariere, jocuri și jocuri de noroc, inclusiv, dar fără a vă limita la serviciile de pariuri sportive şi serviciile de jocuri de noroc, aşa cum este definit mai jos folosind contul dvs. (‘Servicii”).

În cazul în care dvs. aveţi plângeri, revendicări sau dispute legate de orice rezultat privind serviciile sau orice altă activitate realizată de noi, trebuie, mai întâi, să ne contactaţi în conformitate cu Secţiunea 22 de mai jos.

Acești Termeni și Condiții, împreună cu Politica de confidențialitate, Regulile privind serviciile de pariuri sportive, Condițiile pentru video sportiv, secțiunea Turnee,Cum să joci/Începi și Regulile de joc și Secțiunile de reguli de joc, Întrebări frecvente, toate regulile de joc suplimentare, Politica de deconectare și anulare, Termenii și Condițiile promoționale standard, Politica privind taxele și comisioanele (dacă este cazul), Politica privind conținutul terților, și orice alte reguli și termeni suplimentari publicați pe platforme și care vă sunt notificați prin e-mail și care se referă în mod specific la și guvernează un anumit eveniment, joc, software, promoție sau turneu constituie un acord obligatoriu din punct de vedere juridic între Dumneavoastră și Noi („Acordurile"). În urma notificării a oricărei modificări aduse regulilor sau termenilor acordurilor trimise prin e-mail, veţi avea opţiunea de a înceta jocurile de noroc şi/sau închide contul în conformitate cu Secțiunea 18. Ar trebui să citiţi cu atenţie toate aceste documente, deoarece fiecare dintre ele face parte din acordul cu valoare legală dintre Dumneavoastră şi Noi.

DACĂ ACESTE ACORDURI SUNT TRADUSE ÎN ALTĂ LIMBĂ, VERSIUNEA ÎN LIMBA ENGLEZĂ VA AVEA ÎNTÂIETATE ÎN CAZUL ORICĂRUI CONFLICT DINTRE VERSIUNEA TRADUSĂ ŞI CEA ÎN LIMBA ENGLEZĂ.

Reţineţi că aceşti Termeni şi condiţii vor avea întâietate în cazul oricărui conflict dintre aceşti Termeni şi condiţii şi oricare dintre regulile de joc sau alte documente la care se face referire în cadrul acestor Termeni şi condiţii.

Dacă aveţi orice întrebare referitoare la aceste acorduri, vă încurajăm să solicitaţi consiliere juridică independentă.

Serviciile şi funcţiile interactive (inclusiv anumite jocuri) pot varia în funcţie de platforma pe care o utilizaţi pentru a le accesa.

Vă atragem atenţa asupra Politicii de Confidenţialitate, care descrie modul în care administrăm şi protejăm datele dvs. personale. Acceptând aceşti Termeni şi condiţii, confirmaţi luarea la cunoştinţă şi acceptarea Politicii de Confidenţialitate.

SERVICII DE PARIURI SPORTIVE

Serviciile de pariuri sportive sunt servicii furnizate de Noi prin intermediul următoarelor Platforme: partypoker.com și orice alte platforme de pariuri sportive furnizate de Noi din când în când (împreună, „Servicii de pariuri sportive").

Dacă utilizaţi sau aveţi intenţia de folosi serviciile de pariuri sportive, trebuie să o faceţi în conformitate cu Secţiunea 28 din cadrul acestor Termeni şi condiţii care se aplică în mod specific pentru serviciile de pariuri sportive.

SERVICII DE JOCURI DE NOROC

Serviciile de pariuri sportive sunt servicii furnizate de Noi prin intermediul următoarelor Platforme: partypoker.com și orice alte platforme de jocuri sportive furnizate de Noi din când în când (împreună, „Servicii de jocuri sportive").

Dacă utilizaţi sau aveţi intenţia de folosi serviciile de jocuri de noroc, trebuie să o faceţi în conformitate cu Secţiunea 29 din cadrul acestor Termeni şi condiţii, care se aplică în mod specific pentru serviciile de jocuri.

1. APLICABILITATEA ACORDURILOR

Utilizând serviciile noastre şi/sau recunoscând că aţi citit aceste acorduri când vă înregistraţi şi/sau dând clic pe butonul „Trimite” sau pe „Sunt de acord” în momentul în care instalaţi oricare dintre aplicaţiile software legate de serviciile furnizate prin intermediul platformelor sau când vă înregistraţi pentru contul dvs., sunteţi de acord să respectaţi aceste acorduri şi recunoaşteţi că nerespectarea acestor acorduri poate duce la descalificare, la închiderea contului dvs. (după cum se defineşte în continuare în secţiunea 3 de mai jos), la confiscarea fondurilor şi/sau la urmărirea în justiţie, după caz şi după cum se specifică în continuare în aceste acorduri. Admiteţi faptul că, dacă acceptaţi aceste acorduri, noi vom începe să vă oferim imediat beneficiile serviciilor. Drept urmare, dacă acceptaţi aceste acorduri atunci când vă înregistraţi pentru serviciile noastre, nu veţi mai putea să anulaţi înregistrarea mai târziu, cu toate că puteţi pune capăt acestor acorduri şi să închideţi contul în conformitate cu Secţiunea 18 de mai jos.

2. LEGALITATEA UTILIZĂRII SERVICIILOR

2.1

Jocurile de noroc accesate de minori reprezintă o infracţiune. Puteţi utiliza serviciile doar dacă aveţi peste 18 ani (sau vârsta legală minimă în jurisdicţia locală) şi doar dacă este legal să faceţi acest lucru în conformitate cu legile în vigoare din jurisdicţia locală. Confirmaţi că nu accesaţi serviciile noastre din niciun teritoriu unde nu este legal să participaţi la jocurile online în momentul plasării unui pariu sau participând la un joc. Ne rezervăm dreptul să vă solicităm o dovadă a vârstei şi contul dvs. poate fi suspendat până când ne furnizaţi o dovadă satisfăcătoare a vârstei. Înţelegeţi şi acceptaţi că noi nu putem să vă oferim consiliere juridică sau asigurări şi că este responsabilitatea dvs. exclusivă să vă asiguraţi că respectaţi în orice moment legile cărora vă supuneţi şi că deţineţi dreptul legal de a utiliza serviciile. Recunoașteți că jocurile de noroc accesate de minori nu sunt acceptabile și, în funcție de locul de unde accesați serviciile noastre, putem sesiza orice tentativă în acest sens către autoritatea de reglementare, care poate sesiza autoritățile locale de urmărire penală. Fără a se limita la cele de mai sus, accesul la serviciile noastre poate fi restricţionat de pe anumite teritorii. Orice utilizare a serviciilor reprezintă exclusiv alegerea, discernământul şi riscul dvs. Utilizând serviciile, admiteţi faptul că nu consideraţi serviciile ofensatoare, inacceptabile, necinstite sau indecente, în niciun fel.

2.2

Putem solicita în orice moment copii ale documentelor de identitate și dovezi ale adresei de la orice jucător și ne rezervăm dreptul de a anula orice tranzacții efectuate de dvs. până când vom putea verifica datele dvs. de identitate. În cazul în care nu putem să vă verificăm identitatea în mod satisfăcător într-un interval de timp rezonabil, stabilit la propria noastră discreție, ne rezervăm dreptul de a vă suspenda sau închide contul și de a vă reține soldul în cont până când procesul de verificare este finalizat în mod satisfăcător.

2.3

În cazul în care, la finalizarea verificărilor noastre, se dovedește că sunteți minor, ne rezervăm dreptul de a anula toate tranzacțiile efectuate în timp ce erați minor și de a închide contul.

2.4

Ne rezervăm dreptul de a restricționa accesul la orice cont al unui jucător’ în intervalul de timp în care efectuăm verificările noastre, timp în care, sub rezerva obligațiilor noastre legale și/sau de reglementare, un jucător poate doar retrage orice solduri rămase depuse în conturile lor împreună cu orice câștiguri asociate (inclusiv câștigurile obţinute prin intermediul bonusurilor, în cazul în care au fost îndeplinite condițiile relevante).

3. CONT/ÎNREGISTRARE

3.1

Pentru utilizarea serviciilor, mai întâi trebuie să vă înregistraţi un cont la noi. Puteţi accesa oricare dintre serviciile noastre din contul dvs. (după cum se defineşte mai jos).

3.2

Puteţi deschide un cont la noi, alegând un nume de cont unic sau un ID de utilizator (după caz) şi o parolă şi furnizând alte informaţii pe care vi le solicităm în formularul de înregistrare, cum ar fi (fără limitare) numele şi prenumele dvs., adresa poştală, adresa de e-mail, sexul, data naşterii şi numărul de telefon (un „Cont”). Vă veţi asigura de faptul că detaliile furnizate la momentul înregistrării sunt exacte şi păstrate actualizate. Este posibil să schimbaţi unele dintre (dar nu toate) datele comunicate la înregistrare editând preferinţele contului sau contactându-ne. Vă rugăm să consultaţi Politica de confidenţialitate pentru detalii suplimentare. Alternativ, ne puteţi contacta pentru informaţii suplimentare.

3.3

Este posibil, de asemenea, să vi se solicite să alegeţi o monedă preferată pentru contul dvs. dintre monedele disponibile periodic („Moneda contului”). Reţineţi că după ce aţi ales, nu veţi mai putea schimba moneda contului dvs. decât o dată fără aprobarea noastră (ce poate fi refuzată sau întârziată la discreţia noastră exclusivă). În cazul în care doriţi să schimbaţi Moneda contului mai mult de o dată, vă rugăm să ne contactaţi. Orice schimbări aduse monedei contului vor fi făcute conform termenilor şi la Ratele de schimb oferite de noi în momentul conversiei. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați secțiunea Întrebări frecvente.

3.4

Nu există taxe pentru deschiderea contului dvs. Nu suntem o bancă, iar fondurile nu sunt asigurate de nicio agenţie guvernamentală. Toate plăţile către și din contul dvs. trebuie efectuate într-una din monedele disponibile periodic în cadrul serviciilor, nu li se va aplica dobândă, iar dvs. trebuie să vă asiguraţi că toate plăţile către contul dvs. sunt efectuate dintr-o sursă, pentru care sunteţi numit titularul contului. Dacă efectuaţi o depunere în cont sau o retragere din acesta într-o altă monedă decât moneda contului dvs., o astfel de depunere şi/sau retragere se va face la ratele de schimb oferite de noi în momentul unei astfel de depuneri sau retrageri şi poate implica o mică taxă de conversie.

3.5

Pentru a juca jocuri cu bani reali sau pentru a plasa un pariu, va trebui să depuneţi fonduri de „bani reali” în contul dvs. prin oricare dintre metodele specificate periodic de noi. Aceste fonduri vor fi depuse în Contul dvs. după primirea efectivă a fondurilor de către Noi şi/sau agenţii Noştri. Se vor aplica limite minime şi maxime la plăţile către contul dvs., în funcţie de istoricul tranzacţiilor efectuate la noi, de metoda de depunere şi de alţi factori stabiliţi la propria noastră discreţie. Pentru detalii suplimentare despre opțiunile și taxele de depunere și retragere actuale, consultați Întrebările frecvente despre plăți.

3.6

Puteţi solicita retrageri din Contul Dvs. în orice moment, cu condiţia ca toate plăţile efectuate să fi fost primite. Ne rezervăm dreptul de a plăti în parte sau în întregime orice retragere solicitată prin intermediul aceleiaşi metode de plată şi în aceeaşi monedă în care a fost efectuată depunerea.

3.7

Pentru a utiliza anumite servicii, este posibil ca, mai întâi, să fie nevoie să descărcaţi şi să instalaţi aplicaţia software furnizată pe platforma relevantă.

3.8

Nu putem să garantăm disponibilitatea continuă a niciunei monede anume. În cazul puţin probabil în care este necesar ca noi să nu mai acceptăm o anumită monedă, iar moneda contului dvs. devine indisponibilă, ne rezervăm dreptul de vă solicita să convertiţi moneda contului dvs. într-o alternativă disponibilă preferată, la Ratele de schimb oferite de noi în momentul conversiei.

4. IDENTITATE ADEVĂRATĂ ŞI CONT UNIC

Numele din contul dvs. trebuie să coincidă cu numele dvs. adevărat și legal, iar identitatea şi numele din contul dvs. trebuie să coincidă cu numele de pe cardul (cardurile) de credit sau din alte conturi de plată, pe care le-aţi folosit pentru a face depuneri sau pentru a primi bani în contul dvs. Fără derogarea celor menționate mai sus, în cazul în care veți folosi carduri de credit sau alte conturi pentru plată care nu sunt adevărate și nu sunt pe numele legal și identitatea dvs. la depunere sau primiți sume de bani în cont, vom presupune că ați primit acordul integral și suficient de la proprietarul de drept și/sau persoana desemnată pentru a putea folosi astfel de carduri de credit sau alte conturi pentru plată. Nu vom avea nicio obligație în nici un mod de a examina un astfel de acord și nu avem nicio responsabilitate cu privire la reprezentările dvs. conform acestor Termeni şi Condiţii. Pentru a vă verifica identitatea, ne rezervăm dreptul să vă solicităm, în orice moment, o dovadă satisfăcătoare a identităţii (incluzând, fără limitare, copii ale paşaportului/cărţii de identitate valide şi/sau ale cardurilor de credit utilizate) şi o dovadă satisfăcătoare a adresei (incluzând, fără limitare, o factură recentă la utilităţi sau un extras bancar). În cazul în care nu ne transmiteţi documentaţia necesară, este posibilă suspendarea sau închiderea contului dvs. şi putem reţine soldul contului în contul dvs. până în momentul, în care ne trimiteţi documentaţia solicitată, iar procesul nostru de verificare este finalizat în mod satisfăcător. Nu puteți deține mai mult de 1 (un) cont în legătură cu utilizarea platformelor. Dacă aveţi mai mult de un (1) cont sau conturi cu nume diferite, atunci trebuie să ne contactaţi imediat pentru administrarea conturilor dvs. pentru a avea doar un (1) singur cont. Ne rezervăm dreptul de a vă închide contul (conturile), în cazul în care deschideţi mai multe. În cazul în care avem motive rezonabile să credem că au fost deschise mai multe conturi cu intenţia de a defrauda compania, ne rezervăm dreptul de a revoca orice tranzacţie legată de încercarea de defraudare menţionată. Dacă aţi pierdut numele contului / ID-ul de utilizator sau parola, vă rugăm să ne contactaţi pentru a primi un set înlocuitor.

5. NU EXISTĂ ANGAJAȚI AI GRUPULUI, AFILIAȚI, CASE DE PARIURI, PARTICIPANȚI SPORTIVI SAU PERSOANE INTERZISE

Dacă sunteţi (i) ofiţer, director, angajat, consultant sau agent al companiei Entain, sau al uneia dintre filialele sale directe sau indirecte („Grupul”); (ii) un furnizor sau comerciant al Grupului; (iii) (doar în legătură cu serviciile pariurilor sportive) un bookmaker sau un agent de pariuri, sau o persoană implicată în crearea, organizarea sau executarea unui eveniment pentru care acceptăm pariuri (inclusiv, dar fără a se limita la persoane sportive, atleţi, membri ai unui club sau sportiv şi/sau ligi), nu aveţi permisiunea de a vă înregistra pentru un cont la noi sau de a utiliza direct sau indirect niciunul dintre servicii (fiecare „o persoană neautorizată”), alta decât în timpul angajării dvs. în calitate de angajat al Grupului. În mod asemănător, rudele unei Persoane Neautorizate nu au voie să se înregistreze cu Noi sau să utilizeze, direct sau indirect, vreunul dintre Servicii. În acest scop, termenul „rudă” va include (fără limitare) oricare dintre soţul sau soţia, partenerul, părinţii, copiii sau fraţii şi surorile.

6. UTILIZAREA SERVICIILOR DE CĂTRE DVS.

6.1

În interesul asigurării corectitudinii, este posibil să luăm orice măsuri după cum considerăm corespunzător pentru a crea un mediu de joc corect şi echilibrat.

6.2

Fără a prejudicia oricare din tranzacțiile dvs. curente și în așteptare, care implică utilizarea Serviciilor, ne rezervăm dreptul de a suspenda, elimina și/sau adăuga oricare din Servicii la propria noastră discreție și în măsura permisă de lege. Nu ne asumăm răspunderea pentru nicio astfel de acțiune.

6.3

Interzicem utilizarea oricăror practici necinstite atunci când sunt utilizate serviciile. Facem acest lucru pentru a ne proteja clienţii şi integritatea serviciilor. Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să citiţi Politica avantajului necinstit care este încorporată în aceste acorduri şi politica anti-trişare în secţiunea 29.4. În cazul în care se descoperă că un client ia parte la orice formă de complot sau la orice activităţi pe care noi le considerăm ca fiind necinstite, contul său poate fi închis permanent, iar soldul contului său riscă să fie confiscat sau reţinut în conformitate cu Secţiunea 17 din prezenţii termeni şi condiţii.

6.4

Interzicem publicarea unui conţinut terţ nepermis (după cum este definit acest termen în continuare) pe platformele noastre. Pentru detalii suplimentare, citiţi Politica noastră cu privire la conţinutul terţelor părţi, încorporată în aceste acorduri.

6.5

Din când în când, ne rezervăm dreptul de a suspenda accesul dvs. la unele din Serviciile, Platformele sau orice jocuri de pe Platformele noastre.

6.6

Nicio comunicare sau informaţie publicate despre servicii nu are scopul de a constitui consiliere legală sau legată de taxe şi nu acceptăm nicio răspundere pentru nicio legătură cu un astfel de conţinut.

6.7

În scopurile oricărei referinţe la timp în legătură cu utilizarea serviciilor, utilizăm fusul orar GMT+1, doar dacă este specificat altfel.

6.8

Utilizarea serviciilor de dvs. este doar pentru uzul personal. Nu puteți folosi serviciile în scop comercial.

6.9

Luăm în serios Jocul responsabil. Dacă (i) aţi fost diagnosticat cu o problemă privind jocurile de noroc sau (ii) urmaţi un tratament pentru o problemă cu jocurile de noroc, nu aveţi permisiunea de a utiliza serviciile noastre. Dacă simţiţi că aţi pierdut sau este posibil să pierdeţi controlul asupra jocurilor de noroc sau a cheltuielilor privind cheltuielile la jocuri de noroc, trebuie să ne anunţaţi imediat. Vă rugăm să consultați, de asemenea, funcția Joc responsabil disponibilă în secțiunea Închidere servicii din Contul dvs.

6.10

Putem plasa restricții asupra contului dvs., (care pot include restricții la depunere), în vederea respectării obligațiilor noastre legale și normative. Aceste restricții pot afecta utilizarea de către dvs. a contului dvs. și nu vom fi răspunzători dacă aceste restricții afectează capacitatea dvs. de a îndeplini cerințele oricărei promoții și/sau de a elibera orice bonus, beneficii sau premii.

6.11

Ne rezervăm dreptul de a vă suspenda sau închide contul imediat în cazul în care abuzați de personalul nostru sau faceți (sau amenințați să faceți) orice declarație defăimătoare sau falsă cu privire la orice companie din cadrul Grupului Entain și / sau a oricărui membru al acestuia dacă încălcați orice obligație de confidențialitate datorată de dvs. către orice companie din cadrul Grupului Entain.

6.12

Recunoaștem că jocurile de noroc pot deveni o problemă pentru unii utilizatori. Le oferim utilizatorilor posibilitatea de a se auto-exclude de la utilizarea site-ului web și a serviciilor noastre sau de a utiliza alte instrumente de joc responsabil pe care le oferim, cum ar fi time-out-uri sau stabilirea de limite financiare în legătură cu jocurile de noroc. Unele instrumente pe care le oferim pot fi aplicate în alte conturi pe care suntem în măsură să le identificăm ca aparținându-vă în cadrul Grupului. Cu toate acestea, identificarea conturilor dumneavoastră se bazează pe faptul că informațiile înregistrate sunt identice în toate aceste conturi. Nu putem fi făcuți responsabili în cazul în care ați furnizat detalii personale neidentice în astfel de conturi.

7. DREPTURI DE AUTOR ŞI MĂRCI ÎNREGISTRATE

Termeni partypoker şi orice alte mărci utilizate de către Grup reprezintă mărci comerciale, mărci de servicii şi/sau nume comerciale ale Grupului sau ale uneia dintre subsidiarele sau companiile asociate sau ale licenţiatorilor săi. Mai mult, toate celelalte materiale folosite de către Grup, incluzând, fără limitare, software-ul, imaginile, pozele, graficele, fotografiile, animaţiile, clipurile video, muzica, componentele audio, textele (şi orice drepturi de proprietate intelectuală în şi asupra acestora) aparţin Grupului sau uneia din subsidiarele sale sau companiilor asociate grupului şi/sau licenţiatorilor şi sunt protejate prin drepturi de autor şi/sau alte drepturi de proprietate intelectuală. Nu aveţi niciun drept asupra acestor materiale protejate prin drepturi de autor sau asupra mărcilor comerciale sau de servicii şi nu trebuie să le folosiţi fără permisiunea scrisă a Grupului.

8. FURNIZOR DE SERVICII ELECTRONICE

Pentru a putea utiliza serviciile, vi se va solicita să trimiteţi bani către noi şi este posibil să vi se ceară să primiţi bani de la noi. Este posibil ca, pentru procesarea tranzacţiilor financiare, să folosim instituţii terţe de procesare a plăţilor electronice şi/sau instituţii financiare („Sisteme ESP”) pentru procesarea unor astfel de tranzacţii financiare. Ne autorizaţi irevocabil, după cum este necesar, să oferim instrucţiuni acestor ESP cu privire la modul în care să trateze depunerile în cont şi retragerile din cont şi sunteţi de acord, în mod irevocabil, că Noi putem da aceste instrucţiuni în numele dvs., conform cererilor dvs., după cum sunt acestea înaintate, folosind caracteristica relevantă de pe platformele noastre. Sunteţi de acord să respectaţi termenii şi condiţiile de utilizarea al fiecărui sistem ESP aplicabil. În cazul apariţiei unui conflict între prezentele acorduri şi termenii şi condiţiile ESP, prezentele acorduri vor prevala.

9. BONUSURI

Este posibil ca, periodic, să vă oferim sume complementare sau bonusuri ce urmează să fie creditate de către noi în contul dvs. („Bonus(uri)”). Astfel de bonusuri pot fi folosite doar în legătură cu serviciile specificate atunci când vă este oferit bonusul. Acceptarea oricărui bonus va fi în conformitate cu termenii şi condiţiile suplimentare pe care îi facem disponibili cu referire la fiecare astfel de ofertă de bonus, iar în cazul în care nu există, în conformitate cu Termenii şi condiţiile promoţionale standard şi restricţiile de eliberare a bonusului conţinute în oferta relevantă. Ofertele pot fi utilizate doar O DATĂ, în afara cazului în care este specificat altfel. Nu aveţi dreptul să retrageţi nicio sumă acordată drept Bonus şi nu puteţi scoate nicio sumă obţinută prin intermediul unui Bonus din Contul Dumneavoastră până nu vă conformaţi termenilor aplicabili, inclusiv, fără limitare, celor privitori la oricare condiţii de calificare sau restricţii. Privitor la Serviciile de pariere, pe lângă orice alţi termeni aplicabili, puteţi retrage din Contul Dumneavoastră fondurile obţinute prin intermediul unui Bonus doar când aţi pariat o sumă echivalentă cu de cinci ori valoarea Bonusului şi de cinci ori valoarea depunerii care a condus la suma Bonus la cote de 1.7 sau mai mari.

10. RETRAGERI

10.1

Soldul contului reprezintă suma banilor reali aflaţi în cont (de către dvs. sau noi), plus orice câştiguri (inclusiv bonusuri care nu au îndeplinit condițiiel de pariere aplicabile) şi/sau minus orice pierderi rezultate în urma utilizării serviciilor, mai puţin comisioanele sau taxele de participare sau de altă natură, dacă este cazul, şi mai puţin orice sume pe care le-aţi retras în prealabil sau sumele confiscate sau reclamate de către noi ca urmare oricărei fraude cunoscute sau suspectate sau din cauza depunerilor sau altor tranzacţii respinse sau anulate de către banca dvs. sau de către orice bancă terţă relevantă (ca rezultat al insuficienţei fondurilor, a întoarcerii plăţilor sau din alt motiv), orice taxe pentru cont inactiv (consultaţi Secţiunea 11 de mai jos) sau orice alte sume care sunt deductibile sau reţinute conform prezentelor acorduri („Soldul contului”).

10.2

Acceptarea unei solicitări de retragere presupune ca dvs. să fi pus în joc un depozit suficient în bani reali sau un bonus fără restricție în contul dvs., că ați acumulat câștiguri și se supune oricărei restricții aferente modalității de depunere, restricțiilor bonus și/sau revizuirilor de siguranță (vezi secțiunea 16 de mai jos) și oricăror altor termeni din cadrul prezentelor acorduri. În cazul câștigurilor jackpot-ului progresiv, este posibil să trebuiască să verificăm câștigul cu furnizorul de jocuri. Acest proces de verificare poate întârzia orice plăți/retrageri și poate duce la o fluctuație a valorii jackpot-ului. Ne vom strădui să vă punem la dispoziție suma de jackpot progresiv câștigată pentru retragere în termen de 24 de ore, cu condiția ca toate celelalte verificări de diligență și fraudă necesare să fi fost finalizate cu succes. Toate sumele, pe care le retrageți se supun unor limite de tranzacție și unor metode de retragere în legătură cu care veți primi o notificare din partea noastră înainte de a efectua retragerea. Pentru detalii suplimentare despre opțiunile și taxele de depunere și retragere actuale, consultați Întrebările frecvente despre plăți.

10.3

Putem reporta şi reţine orice sumă din câştigurile obținute pentru a ne conforma oricărei legi în vigoare. Toate taxele corelate cu orice câştiguri, pe care le primiţi, vor constitui, exclusiv, răspunderea dvs. Soldurile contului nu pot fi transferate, substituite sau transformate în niciun alt premiu. Întrucât operăm un ‘Sistem de buclă închisă’ pentru retrageri pentru a ne proteja atât pe noi, cât și pe clienții noștri de furtul de carduri și fraude, ocazional retragerea poate fi împărțită în mai multe metode de plată atunci când regulile de securitate a sistemului necesită returnarea fondurilor la metoda (metodele) de plată folosit pentru a depune. Ne rezervăm dreptul de a procesa retragerile înapoi la modalitățile de plată utilizate pentru a efectua depunerea, până la totalul sumei depuse, înainte de activarea altor opţiuni de retragere. Metodele de plată aplicabile sunt selectate la propria discreţie şi pot include, dar fără a se limita la carduri de credit/debit.

10.4

Plăţile vor fi făcute imediat ce este posibil în mod rezonabil (în cursul timpului de procesare internă de până la două zile lucrătoare), chiar dacă pot exista întârzieri datorate revizuirii de securitate (consultaţi Secţiunea 16de mai jos) efectuată de noi şi de a vedea dacă astfel de plăţi sunt în conformitate cu prezentele acorduri.

10.5

Toate plăţile efectuate prin transfer bancar în EUR în cadrul regiunii SEPA vor fi procesate în conformitate cu criteriile SEPA. Acest lucru înseamnă că atât expeditorul, cât şi destinatarul vor fi taxaţi cu o taxe locale pentru tranzacţia de băncile respective, chiar dacă transferul are loc între două ţări diferite din cadrul regiunii SEPA.

11. TAXE PENTRU CONT INACTIV ŞI ABANDONAREA CONTURILOR

11.1

Dacă nu vă accesaţi contul „conectându-vă” în contul dvs., folosind numele contului şi parola şi (i) nu plasaţi un pariu cu bani reali sau nu pariaţi prin intermediul serviciilor sau (ii) nu intraţi într-un turneu cu taxă de participare plătită cu bani reali prin intermediul serviciilor de jocuri de noroc sau (iii) nu jucaţi o mână taxabilă prin intermediul serviciilor de jocuri de noroc sau (iv) nu faceţi o depunere, după caz, timp de 365 de zile consecutive, după trecerea acestor 365 de zile („Perioada de graţie”) contul dvs. (şi orice cont legat cu orice ESP) va fi considerat „inactiv”. 

11.2

După ce contul dvs. este considerat inactiv, vom avea dreptul să vă percepem o taxă de administrare („Taxa pentru cont inactiv”). Este posibil să deducem o sumă în valoare maximă egală cu taxa pentru cont inactiv din soldul contului dvs. în ziua imediat următoare încheierii perioadei de graţie şi apoi la fiecare 30 (treizeci) de zile, în conformitate cu. Programul taxei pentru cont inactiv. De asemenea, înlăturăm orice intrări freeroll pentru turnee nefolosite din contul dvs., inclusiv dar fără a se limita la ocazii în care tuneul pentru care se aplică intrarea freeroll nu mai ete valabil. În cazul în care Noi continuăm să considerăm contul dvs. ca fiind inactiv pe o perioadă de optsprezece luni calendaristice consecutive, pentru a vă proteja sumele de bani, putem să reţinem orice sume de bani rămase în contul şi să vă închidem contul. Ne puteţi contacta în orice moment pentru a revendica orice astfel de sume de bani reţinute.

Nu vom mai deduce Taxa de cont inactiv din soldul Contului Dumneavoastră în momentul în care Contul este reactivat prin intrarea într-un turneu sau prin plasarea unui pariu sau a unei mize cu bani reali sau prin participarea la o mână taxată, prin efectuarea unei depuneri sau în urma închiderii Contului Dumneavoastră, conform punctului 18.1 de mai sus. 

12. CONȚINUT DE LA TERȚI

12.1

Nu se va tolera folosirea unui limbajul abuziv sau ofensator în ferestrele noastre de dialog sau în alte situaţii, pe platforme sau în relaţia cu personalul Grupului. În plus, nu aveți dreptul să faceți comentarii false și/sau malițioase și/sau prejudicioase în ceea ce privește operațiunile întreprinse de Grup prin mijloace media sau orice forum.

12.2

În conformitate cu termenii politicii noastre privind conținuturile de la terțe părți, putem respinge sau șterge orice text, fișiere, imagini, fotografii, clipuri video, sunete sau orice alte materiale ('Conținut de la terțe părți') postate de dvs. pe aceste Platforme, care în opinia noastră, încalcă termenii acestor acorduri.

12.3

Orice violare a acestei politici poate duce la eliminarea conținutului de la terțe părți, suspendarea dvs. de la utilizarea serviciilor și/sau de la alte acțiuni, pe care le considerăm oportune pentru a asigura conformitatea.

13. DEZVĂLUIREA NUMELUI DE CONT / ID-ULUI DE UTILIZATOR ȘI A PAROLEI

Numele / ID-ul de utilizator şi parola Contului selectate atunci când solicitaţi calitatea de membru nu trebuie dezvăluite niciunei terţe părţi. Sunteţi exclusiv responsabil pentru securitatea numelui /ID-ului de utilizator şi a parolei Contului Dumneavoastră.

Sunteţi de acord să păstraţi secrete şi confidenţiale numele contului / ID-ul de utilizator şi parola şi să nu permiteţi nimănui să le folosească. Fiecare persoană care se identifică introducând un nume de utilizator / un ID de utilizator şi o parolă corecte este considerată de către Noi ca fiind deţinătorul de drept al Contului şi toate tranzacţiile pentru care au fost introduse corect numele contului / ID-ul de utilizator şi parola vor fi considerate valide. În niciun caz noi nu vom fi răspunzători pentru nicio pierdere pe care o suferiţi ca rezultat al oricărei utilizări neautorizate sau utilizare greşită a detaliilor dvs. de autentificare. Nu vom avea obligaţia să păstrăm numele de Cont / ID-ul de utilizator sau parolele. Dacă aţi pierdut numele contului / ID-ul de utilizator sau parola, vă rugăm să ne contactaţi pentru a primi un set înlocuitor. În cazul în care aţi rătăcit, aţi uitat sau aţi pierdut numele contului, ID-ul de utilizator sau parola dintr-o altă cauză decât eroarea noastră, atunci noi nu vom fi răspunzători, în măsura în care ne permite legea.

14. ACTIVITĂŢI FRAUDULOASE, TRANZACŢII INTERZISE ŞI DEPUNERI EŞUATE

Nu tolerăm sub nicio formă jocul incorect şi activitatea frauduloasă. Dacă, exclusiv după judecata Noastră, ajungem la concluzia că aţi trişat sau că aţi încercat să ne defraudaţi pe Noi şi/sau Grupul sau orice alt utilizator al Serviciilor, în orice mod, incluzând, fără limitare, manipularea jocului sau escrocherii privind plata sau manipularea facilităţilor cu mai multe monede, parierea pe toate rezultatele posibile ale unui joc sau eveniment sau dacă vă suspectăm de plată frauduloasă, inclusiv folosirea cardurilor de credit furate sau de orice altă activitate frauduloasă (inclusiv, fără limitare, orice refuzare de debitare sau de anulare a autorizării plăţilor) sau tranzacţii interzise (inclusiv, fără limitare, spălarea banilor) sau dacă depunerile Dvs. nu sunt onorate de banca Dvs. din orice motiv, Ne rezervăm dreptul de a vă suspenda şi/sau închide Contul şi de a recupera datoriile folosindu-ne de orice metodă de care putem dispune în mod legal, inclusiv, fără limitare, (i) debitarea sumei pe care o datoraţi din Contul Dvs.; şi (ii) ordonarea colectării datoriei de către agenţii de colectare terţi. Acest lucru poate avea un impact negativ asupra gradului Dvs. de solvabilitate şi Ne va obliga să împărtăşim informaţiile Dvs. personale (inclusiv identitatea Dvs.) cu agenţiile relevante și să raportăm autorităților în cauză orice activități criminale sau suspicioase.

Ne rezervăm dreptul de a anula şi de a păstra toate câştigurile realizate de o persoană sau de un grup de persoane şi de a anula şi de a păstra toate Punctele de jucător câştigate de orice persoană sau grup de persoane, în cazurile în care avem motive rezonabile să credem că persoana sau grupul de persoane respectiv acţionează sau a/au acţionat împreună în încercarea de a Ne defrauda sau de a Ne aduce daune, Nouă şi/sau Grupului şi/sau Serviciilor şi/sau Platformelor, în orice mod.

În interesul protejării datelor, securităţii şi evitării fraudei, nu permitem folosirea niciunui canal de comunicare inclus în cadrul serviciilor şi/sau al platformelor (inclusiv, dar fără a se limita la, ferestrele de chat de la mesele dealer-ului) pentru a oferi sau pentru a promova orice oferte, produse şi servicii (indiferent dacă vă aparţin dvs. sau unei terţe părţi). Vi se interzice în mod expres să afişaţi informaţii sau să contactaţi clienţii noştri pentru a le oferi sau pentru a promova orice oferte, produse sau servicii.

În ceea ce priveşte serviciile de pariuri sportive, în cazul în care suspectăm că a existat o manipulare a meciului, a preţului sau altă manipulare a evenimentului, ne rezervăm dreptul, la propria discreţie, de a (i) suspenda oferta oricărui eveniment sau serii de evenimente în oricare dintre ofertele noastre de pariuri; şi (ii) să întârziem şi/sau reţinem plata oricărui eveniment sau oricărei serii de evenimente în oricare dintre ofertele noastre de pariere până când integritatea unui astfel de eveniment sau serii de evenimente a fost confirmată de federaţia sportivă relevantă.

În cazul în care corpurile sportive guvernatoare corespunzătoare confirmă că a avut loc manipularea activă a evenimentului sau oricărui evenimentu sau serii de evenimente, ne rezervăm dreptul, la propria discreţie, de a suspenda orice pariuri plasate pe asemenea evenimente, fie de orice individ identificat ca fiind posedat informaţii de pariere interne sau de orice alt individ care în opinia noastră rezonabilă are legătură cu, acţionează în legătură cu sau este în orice fel implicat cu un astfel de individ.

Vom fi îndreptățiți să recuperăm astfel de sume pe care ni le datorați prin deducerea sumei corespunzătoare din soldul dvs. sau orice câștiguri viitoare sau depozite creditate în contul dvs.

15. ERORI

Trebuie să ne informaţi, de îndată ce constatați orice erori, în ceea ce priveşte contul dvs. sau orice calcule referitoare la pariurile sau mizele plasate de dvs. sau orice conversie valutară. În cazul unei astfel de erori sau al oricărei avarieri a sistemului sau al unei erori de joc (o abatere de la logica normală de funcţionare a jocului, din orice motiv ar fi aceasta) care conduce la erori în calcularea cotelor, taxelor, comisioanelor, rake-ului, a bonusurilor sau plăţii sau a oricăror conversii valutare, după caz („Eroare”), vom căuta să plasăm toate părţile afectate în mod direct de o asemenea eroare în poziţia în care erau înainte de survenirea erorii. Orice greșeală în cotele afișate pe un site de comparare a cotelor unei terțe părți, ca urmare a unei erori tehnice, va fi considerată o Eroare. Ne rezervăm dreptul de a declara nul şi anulat orice pariu sau miză subiect al unei astfel de erori şi de a retrage din contul dvs. orice sumă rezultată din aceste pariuri sau mize, iar, în cazul în care contul dvs. dispune de fonduri insuficiente, de a vă solicita plata sumei rămase rezultate din respectivele pariuri sau mize. În toate situaţiile în care decidem (conform propriilor considerente) că o eroare fost utilizată pentru a câştiga un avantaj necinstit, ne rezervăm dreptul de a plasa această activitate sub incidenţa Secţiunii 17 (Confiscarea & închiderea contului) a prezenţilor termeni şi condiţii.

În cazul în care o eroare sau o defecțiune IT afectează un fond de premiere cumulat, vom lua măsuri rezonabile pentru a restabili participanții la poziția în care ar fi fost dacă eroarea sau eșecul nu s-ar fi produs, inclusiv, după caz, prin distribuirea fondului de premiere în mod echitabil între toți participanții afectați.

16. REVIZUIRE DE SECURITATE

Pentru a menţine un nivel ridicat de securitate şi de integritate în cadrul sistemului, ne rezervăm dreptul de a efectua o revizuire de securitate, în orice moment, pentru a valida identitatea dvs., vârsta, datele de înregistrare pe care le-aţi furnizat, pentru a verifica utilizarea de către dvs. a serviciilor, inclusiv, fără limitare, respectarea de către dvs. a acestor acorduri şi a politicilor Grupului şi tranzacţiile dvs. financiare desfăşurate prin intermediul serviciilor, pentru a detecta o eventuală încălcare a acestor acorduri şi a legilor în vigoare (o „Revizuire de securitate”). Astfel, ne autorizaţi pe noi şi pe agenţii noştri să facem orice cercetări în ceea ce vă priveşte şi să folosim şi să dezvăluim rezultatele obţinute oricărei terţe părţi cum considerăm necesar pentru a valida informaţiile pe care ni le furnizaţi sau pe care ar trebui să ni le furnizaţi în conformitate cu aceste acorduri, inclusiv, dar fără limitare, ordonarea unui raport de credit şi/sau verificarea în alt mod a informaţiilor prin compararea cu baze de date ale unor terţe părţi. În plus, pentru a uşura aceste revizuiri de securitate, vă declaraţi de acord să ne furnizaţi astfel de informaţii sau documentaţii după cum noi, la propria noastră discreţie, vă vom cere acest lucru.

17. CONFISCAREA & ÎNCHIDEREA CONTULUI

17.1

NE REZERVĂM DREPTUL, LA LIBERA NOASTRĂ ALEGERE ŞI ÎN LEGĂTURĂ CU CONTUL DVS., CU ORICE CONT ESP ASOCIAT (după cum este definit termenul în clauza 8), CU ORICE CONTURI PE CARE LE AVEŢI DESCHISE PE ALTE SITE-URI ŞI/SAU CAZINOURI ŞI/SAU FACILITĂŢI DEŢINUTE SAU ADMINISTRARE DE SAU ÎN NUMELE GRUPULUI ŞI, ÎN CAZUL ÎN CARE UTILIZAŢI FACILITĂŢILE DE GAMING, CU ORICE FACILITĂŢI CARE ÎMPART PLATFORMA COMUNĂ DE MESE/JOCURI, SĂ TERMINĂM ACESTE ACORDURI, SĂ REŢINEM SOLDUL CONTULUI DVS., SĂ VĂ SUSPENDĂM CONTUL ŞI SĂ RECUPERĂM DIN ACEST CONT VALOAREA ORICĂROR RETRAGERI, BONUSURI ŞI CÂŞTIGURI AFECTATE DACĂ:

17.1.1

Aţi încălcat în mod esenţial oricare din aceste Acorduri;

17.1.2

Aflăm că aţi utilizat sau aţi încercat să utilizaţi Facilitățile în scop de fraudă, complot (inclusiv în legătură cu returnarea plăţilor) sau de activitate ilegală sau necinstită (inclusiv, fără limitare, orice manipulare a facilităţilor cu mai multe monede);

17.1.3

Aflăm că aţi jucat pe oricare alt site de jocuri sau facilități online şi că sunteţi suspectat de fraudă, complot (inclusiv în legătură cu returnarea plăţilor) sau de activitate ilegală sau necinstită;

17.1.4

Aţi „returnat plata” sau aţi refuzat orice achiziţie sau depunere pe care aţi făcut-o în contul dvs.;

sau

17.1.5

Sunteţi falimentar sau se supun unor proceduri asemănătoare îndreptate împotriva dvs., oriunde în lume.

18. ÎNCHIDEREA & ANULAREA SERVICIULUI

18.1

Aveți dreptul să vă închideți contul la noi în orice moment și să reziliați aceste contracte cu o perioadă de preaviz de șapte (7) zile prin retragerea întregului sold al contului dvs. și prin trimiterea unei notificări scrise prin e-mail. Odată ce perioada de preaviz s-a încheiat, contul dvs. va fi considerat închis. În timpul perioadei de preaviz și până la închiderea contului, sunteți pe deplin responsabil pentru toate activitățile care au loc prin intermediul contului dumneavoastră.

18.2

Dacă doriți să vă închideți temporar contul, vă rugăm să activați o închidere pe termen nelimitat a facilității pentru toate facilitățile de joc. Din acest motiv, taxa de gestionare a conturilor inactive va fi percepută și pentru conturile care sunt închise temporar prin intermediul funcției “Închiderea facilității”.

18.3

Fără limitare la Secţiunea 17, avem dreptul de a anula prezentele acorduri în curs de şapte (7) zile cu notificare (sau încercare de notificare) la dvs. pe adresa de e-mail pe care ne-aţi comunicat-o. În cazul anulării de către noi, vă vom notifica anulării prin e-mail şi, în afara cazurilor în care anularea se face în conformitate cu Secţiunea 17, după rambursarea practicabilă rezonabilă a soldului contului dvs. În momentul în care am anulat în conformitate cu Secţiunea 17, orice plăţi, bonusuri şi câştiguri din contul dvs. nu sunt rambursabile şi vor fi reţinute.

18.4

Terminarea acestor Acorduri nu va afecta niciun pariu şi nicio miză rămase nerezolvate, CU CONDIŢIA CA orice pariuri sau mize să fie valide şi să nu încalce prevederile acestor Acorduri în niciun mod.

18.5

Următoarele Secţiuni ale acestor Termeni şi condiţii vor rămâne valabile după terminarea în orice mod a acestor Acorduri de către oricare dintre părţi: 14, 17, 18, 19, 21, 22, 23, 24 şi 25, împreună cu orice altă Secţiune care este necesară în scopuri de interpretare.

19. COMPENSAŢIE

SUNTEŢI DE ACORD CĂ VEŢI UTILIZA ACESTE SERVICII DOAR ÎN CONFORMITATE CU TERMENII ŞI CONDIŢIILE STIPULATE ÎN ACESTE ACORDURI. NE VEŢI DESPĂGUBI ÎN ÎNTREGIME PENTRU ORICE PIERDERI SAU COSTURI (INCLUSIV CHELTUIELILE DE JUDECATĂ REZONABILE) PE CARE LE ÎNTÂMPINĂM NOI (SAU ORICE MEMBRU AL GRUPULUI) ŞI CARE REZULTĂ DIN ORICE ÎNCĂLCARE A ACESTOR ACORDURI DE DVS.

20. PAUZĂ ȘI AUTO-EXCLUDERE

20.1

Aveţi dreptul de a depune solicitările de acordare a unei pauze temporare, de autoexcludere pe o perioadă nedeterminată şi de limite de depunere utilizând funcţia de joc responsabil, disponibilă în contul dvs., la rubricile Contul meu, Datele personale, secţiunea Joc responsabil din cont sau dând clic aici. Dacă alegeţi să utilizaţi oricare dintre instrumente de pauză sau de autoexcludere în legătură cu contul dvs., taxa pentru cont inactiv nu va fi dedusă din contul dvs. În cazul autoexcluderii pe perioadă nedeterminată va fi iniţiată plata soldului contului (mai puţin orice bonusuri), în contul dvs., în conformitate cu termenii prezentului acord. Ne rezervăm dreptul de a lua noi înșine oricare dintre măsurile de mai sus în ceea ce privește contul dumneavoastră, la discreția noastră exclusivă.

20.2

Dacă aţi ales să utilizaţi auto-excluderea pe perioadă nedeterminată pe oricare dintre platformele oferite de orice companie a Grupului, luaţi la cunoştinţă şi sunteţi de acord că nu vă este permis să deschideţi sau să utilizaţi un cont deschis la nicio altă companie a Grupului („Cont suplimentar în cadrul Grupului”) în timpul perioadei de auto-excludere selectată.

20.2.1

În cazul în care ați reușit să deschideți sau să utilizați un Cont pe oricare dintre Platformele furnizate de orice companie din Grup în timp ce ați ales să vă autoexcludeți, vom lua toate măsurile rezonabile pentru a vă împiedica să pariați orice joc pe bani reali în cadrul serviciilor noastre în termen de 48 de ore. În cazul în care reușim să facem legătura între Conturile deschise pe o Platformă furnizată de orice companie din Grup și persoanele care se autoexclud, vom lua toate măsurile rezonabile pentru a împiedica accesul la acel Cont în termen de 48 de ore de la data la care am aflat.

20.3

În cazul în care încălcaţi punctul 20.2 de mai sus, noi şi/sau orice companie a Grupului vom avea dreptul suplimentar (însă nu vom fi obligaţi) să suspendăm orice fonduri pe care le-aţi depune (sau le-aţi depus anterior) în orice cont suplimentar în cadrul Grupului.

20.4

Pentru evitarea neînţelegerilor, în cazul în care încălcaţi punctul 20.2 de mai sus, nici noi şi nici vreo companie a Grupului nu vom fi răspunzători pentru a vă returna orice fonduri pe care dvs. le-aţi putea paria în orice cont suplimentar în cadrul Grupului pe durata perioadei de auto-excludere selectată.

20.5

Vă permitem să setaţi limite individuale de depunere zilnice, săptămânale şi/sau lunare. Orice solicitare de reducere a limitei de depunere va fi procesată imediat. Pentru a preveni în mod eficient dependenţa de jocurile de noroc, toate cererile de mărire şi/sau eliminare a limitei de depunere vor fi procesate în curs de 24 de ore de la iniţiere. Puteţi seta sau modifica limitele de depunere în secţiunea Joc responsabil din Contul dvs.

21. LIMITĂRI ŞI EXCLUDERI

21.1

ACCESUL DVS. LA PLATFORME, DESCĂRCAREA ORICĂRUI SOFTWARE LEGAT DE SERVICII DE PE PLATFORME ŞI UTILIZAREA SERVICIILOR SAU ORICE ALTE INFORMAŢII PE CARE LE COMUNICĂM ÎN LEGĂTURĂ CU UTILIZAREA DVS. A SERVICIILOR REPREZINTĂ EXCLUSIV ALEGEREA, DISCREŢIA ŞI RISCUL DVS.

21.2

ÎN MĂSURA ÎN CARE NE PERMITE LEGEA, NU VOM FI RESPONSABILI PENTRU: (i) NICIO DEFECŢIUNE A PROGRAMELOR CALCULATORULUI LEGATE DE SERVICIILE PE CARE LE FURNIZĂM PRIN INTERMEDIUL PLATFORMELOR, (ii) ERORI, DUPĂ CUM SUNT DESCRISE ÎN SECŢIUNEA 15, (iii) AVARII SAU VIRUŞI, CARE AU CA REZULTAT PIERDEREA DE DATE SAU (iv) ORICE ALTĂ DETERIORARE A ECHIPAMENTULUI DE CALCUL, A TELEFONULUI MOBIL SAU A DISPOZITIVULUI MOBIL SAU A SOFTWARE-ULUI DVS.

21.3

MAI MULT, NOI NU VOM FI RĂSPUNZĂTORI PENTRU ÎNCERCĂRILE DVS. DE A UTILIZA SERVICIILE PRIN INTERMEDIUL ALTOR METODE, MIJLOACE SAU MODALITĂŢI DECÂT CELE SPECIFICATE DE NOI. NU SUNTEM OBLIGAŢI SĂ FURNIZĂM REŢELE ŞI/SAU SISTEME REDUNDANTE SAU DE REZERVĂ.

21.4

VOM FURNIZA SERVICIILE CU ABILITATE ŞI CU GRIJĂ REZONABILE ŞI, ÎN GENERAL, DUPĂ CUM ESTE ENUNŢAT ÎN ACESTE ACORDURI. NU FACEM NICIO ALTĂ PROMISIUNE ŞI NU OFERIM NICIO ALTĂ GARANŢIE PRIVIND SERVICIILE.

21.5

RĂSPUNDEREA NOASTRĂ MAXIMĂ FAŢĂ DE DVS. SAU FAŢĂ DE ORICE TERŢ ŞI CARE SE DESPRINDE DIN ACESTE ACORDURI SAU DIN FOLOSIREA DE CĂTRE DVS. A SERVICIILOR SAU A PROGRAMELOR DE COMPUTER CE AU LEGĂTURĂ CU SERVICIILE PE CARE LE FURNIZĂM ÎN CADRUL PLATFORMELOR, FIE PENTRU ÎNCĂLCAREA CONTRACTULUI, CULPĂ (INCLUSIV NEGLIJENŢĂ) SAU ALTCEVA, SE VA LIMITA PE DURATA A ORICĂROR 12 (DOUĂSPREZECE) LUNI LA SUMA, DACĂ EXISTĂ, PE CARE AŢI PLĂTIT-O DIN CONTUL DVS. PENTRU PARIURI, TAXE ŞI/SAU COMISIOANE, DUPĂ CAZ, ÎN ACEEAŞI PERIOADĂ DE 12 (DOISPREZECE) LUNI ŞI ÎN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL RELEVANT LA CARE SE REFERĂ RĂSPUNDEREA VIZATĂ.

21.6

GRUPUL (INCLUSIV FUNCŢIONARII, DIRECTORII, AGENŢII ŞI ANGAJAŢII SĂI) NU VA FI RĂSPUNZĂTOR FAŢĂ DE DVS. PRIN CONTRACT, CULPĂ (INCLUSIV NEGLIJENŢĂ) SAU ALTCEVA PENTRU NICIO PIERDERE ÎN AFACERI, INCLUZÂND, FĂRĂ LIMITARE, PIERDERI DE DATE, PROFITURI, VENITURI, AFACERI, OPORTUNITĂŢI, RENUME, REPUTAŢIE SAU ÎNTRERUPEREA ACTIVITĂŢII ŞI PENTRU NICIO PIERDERE CARE NU POATE FI PREVĂZUTĂ ÎN PREZENT DE CĂTRE GRUP ŞI CARE REZULTĂ DIN ACESTE ACORDURI SAU DIN UTILIZAREA SERVICIILOR.

21.7

NIMIC DIN CONŢINUTUL ACESTOR ACORDURI NU VA AVEA EFECTUL DE A EXCLUDE VREO RĂSPUNDERE PE CARE NOI O PUTEM AVEA CU PRIVIRE LA FRAUDĂ, DECES SAU VĂTĂMARE PERSONALĂ, CAUZATĂ DIN NEGLIJENŢA NOASTRĂ.

21.8

DACĂ ORICE PARTE A ACORDURILOR ESTE CONSIDERATĂ ILEGALĂ, NEVALIDĂ SAU DIN ORICE MOTIV NEEXECUTORIE, ATUNCI PARTEA RESPECTIVĂ VA FI CONSIDERATĂ SEPARABILĂ DE RESTUL ACORDURILOR ŞI NU VA AFECTA VALIDITATEA ŞI FORŢA EXECUTORIE A CELORLALTE PREVEDERI.

22. NOTIFICĂRI/RECLAMAŢII

22.1

Dacă aveți reclamații legate de orice aspect referitor la derularea serviciilor noastre, trimiteți-ne o reclamație cât mai curând posibil de la data incidentului inițial, contactând în primă fază serviciul de Suport Clienți. Reclamațiile nu pot fi înaintate prin rețelele de socializare. Este responsabilitatea dvs. să ne furnizați un rezumat complet al reclamației dvs., care să cuprindă toate datele relevante, incluzând, însă fără a se limita la datele specifice de tranzacție; data, ora exactă și fusul orar; orice captură de ecran sau material video, pe care îl dețineți; o copie după materialul promoțional primit; etc.

22.2

În măsura în care nu sunteți mulțumit de rezoluția oferită de serviciul de Suport Clienți vizavi de reclamația dvs. în cadrul procesului stipulat la punctul 22.1. de mai sus, puteți trimite reclamația în scris la adresa complaints@partypoker.com. De asemenea, ne puteţi trimite notificări în scris la: Manager Serviciul Clienţi, Suite 6 Atlantic Suites, Europort Avenue, Gibraltar. Orice notificare pe care v-o adresăm (cu excepţia prevederilor contrare din prezentul document) vă va fi trimisă la adresa de e-mail furnizată de dvs. în momentul înregistrării contului. Este responsabilitatea dvs. să ne înștiințați în legătură cu orice modificare a acestei adrese prin intermediul funcţiei „Schimbare e-mail” din software-ul nostru şi să vă verificaţi în mod regulat contul de e-mail pentru a găsi eventuale e-mail-uri din partea noastră.

22.2.1

(i) Ar trebui să primiți o confirmare de primire a reclamației dvs. în curs de 24 de ore, din momentul primirii reclamației dvs., după cum e prevăzut mai sus. Poziția finală va fi furnizată prin e-mail în curs de opt săptămâni din momentul primirii acesteia, cu excepția cazului în care nu veți demara la timp procesul de reclamație. În eventualitatea în care vor fi necesare mai multe informații din partea dvs., această perioadă va fi întreruptă până în momentul, în care veți furniza datele necesare. În acest caz, procesul va continua din punctul în care s-a oprit anterior.

(ii) Procesul de reclamație se încheie, în cazul în care reclamația dvs. rămâne nesoluționată opt săptămâni (având în vedere orice întreruperi în vederea furnizării de informații din partea dvs.) din momentul primirii acesteia sau dacă intervine un impas sau o poziție finală în mai puțin de opt săptămâni. Vă vom trimite apoi un e-mail cu răspunsul final legat de respectiva problemă.

22.3

În măsura în care nu sunteți mulțumit de răspunsul nostru final prin procedura de reclamații stipulată mai sus și sunteți un jucător din Marea Britanie, puteți contacta furnizorul nostru alternativ de soluționare a litigiilor (ADR), Serviciul Independent de Adjudecare a Pariurilor (“IBAS”). IBAS este un furnizor de soluționare a disputelor desemnat de noi ca o entitate independentă pentru a oferi servicii alternative de soluționare a disputelor (adică orice plângere referitoare la rezultatul reclamației unei tranzacții la joc și care nu e soluționată prin procedura noastră de reclamații stipulată mai sus). Serviciul ADR este gratuit. Vă rugăm să aveți în vedere că IBAS poate respinge reclamaţiile, ce necesită o soluţionare a unei dispute, din motiv că sunt frivole sau ofensatoare.

Dacă nu sunteți un jucător din Marea Britanie la momentul primirii facilităților, vă rugăm să contactați comisarul pentru jocuri de noroc din Gibraltar la gccomplaints@gibraltar.gov.gi pentru a depune o plângere.

Toate discuțiile dintre dvs. și noi referitoare la o reclamație sau dispută, – inclusiv detalii despre dispută/reclamație, orice anchetă făcută și/sau orice corespondență privind serviciile pentru clienți încheiate ca parte a soluționării contestațiilor/reclamațiilor – sunt confidențiale, cu scopul de a încerca pentru a rezolva disputa pe cale amiabilă. Sunteți de acord să nu dezvăluiți existența sau conținutul unor astfel de discuții unor terțe părți (inclusiv mass-media sau prin intermediul rețelelor sociale/camere de chat sau alte forumuri similare), cu excepția cazului în care puteți dezvălui detalii consilierilor dvs. (avocați, consilieri financiari), profesioniști din domeniul sănătății, asiguratori etc.), autorități de reglementare relevante sau agenții de aplicare a legii, sau alte servicii de soluționare a litigiilor, sau după cum este cerut sau permis de lege.

23. PROTECŢIA DATELOR

23.1

Putem să împărtăşim datele dvs. personale cu oricare dintre agenţii noştri care pot utiliza aceste date exclusiv în scopul în care noi vom specifica şi în conformitate cu termenii acestor acorduri. Vom utiliza datele dvs. personale în conformitate cu Politica de confidenţialitate. În cazul în care încheiem un parteneriat cu o terţă parte, prin care exercită anumite funcţii în locul nostru sau noi operăm în numele mărcii unui terţ, este posibil să comunicăm şi/sau să transferăm datele dvs. personale şi orice alte informaţii legate de utilizarea serviciilor dvs. unui astfel de terţ. În urma utilizării facilităților şi fiind de acord cu prezenţii termeni, vă daţi prin urma consimţământul, în toate scopurile tuturor şi oricărei legislaţii aplicabile privind protecţa datelor şi a reglementărilor asociate, pentru ca noi să comunicăm şi/sau să transferăm aceste informaţii sau date personale unei astfel de terţe părţi.

23.2

Trebuie să presupuneţi că utilizarea site-urilor Noastre şi e-mailurile şi convorbirile telefonice dintre dumneavoastră şi Noi vor fi înregistrate. Aceste înregistrări vor fi proprietatea noastră exclusivă şi pot fi utilizate drept probă în cazul oricărei dispute sau pentru îmbunătăţirea serviciilor pentru clienţi.

24. LEGEA GUVERNANTĂ

Aceste Acorduri vor fi guvernate şi vor fi interpretate în conformitate cu legile din Kahnawake. În cazul litigiilor juridice legate de prezentele contracte sau de executarea acestora, instanța administrativă districtuală de la locul de reședință al clienților va fi considerată responsabilă. În cazul în care orice parte a acestor acorduri se dovedeşte a fi nevalidă, ilegală sau neaplicabilă în orice privinţă, aceasta nu va afecta validitatea restului acordurilor, care vor rămâne valabile şi în vigoare, în conformitate cu termenii lor.

25. CESIONARE

Ne rezervăm dreptul de a transfera, cesiona, sublicenţia sau ceda aceste acorduri, în întregime sau în parte, oricărei persoane (însă fără consimţământul dvs.) în legătură cu care sunteţi notificat prin e-mail şi cu condiţia ca un astfel de transfer să se facă în termeni care să nu fie mai puţin avantajoşi pentru dvs. Nu aveţi dreptul să cesionaţi, să sublicenţiaţi sau să transferaţi în alt mod niciunul dintre drepturile sau obligaţiile care vă revin în baza prezentelor acorduri.

26. DREPTURILE TERȚILOR

26.1

Cu excepţia măsurii în care aceste acorduri stipulează în mod expres că un terţ poate, după dreptul său, să aplice un termen al acestor acorduri, nicio persoană care nu este parte a acestor acorduri nu are dreptul, în baza legii locale sau a statutului, să se bazeze pe sau să aplice oricare din termenii acestor acorduri, însă acest lucru nu afectează niciun drept sau drept la recurs al unei terţe părţi care există sau care este disponibil în alt mod decât în baza legii locale sau a statutului.

26.2

Pentru evitarea neînţelegerilor, fiecare membru al Grupului este un beneficiar terţ desemnat al acestor Acorduri.

27. ÎNTREGUL ACORD, MODIFICARE ŞI AMENDAMENTE

Înţelegeţi şi sunteţi de acord pe deplin să fiţi legat prin aceste acorduri, în această formă, şi după cum sunt modificate şi/sau amendate, periodic, de către noi. Este posibil să modificăm aceste acorduri în orice moment trimiţând prin e-mail notificarea privind noii termeni. Orice astfel de modificare va intra în vigoare în termen de treizeci (30) de zile de la trimiterea de către Noi a notificării prin e-mail a modificărilor către Dvs. (‘Notificare’). Dacă orice modificare adusă nu este acceptabilă pentru dvs., singura opţiune este de a întrerupe jocurile de noroc şi de a vă închide contul în conformitate cu secţiunea 18.2. Utilizarea dvs. continuă a serviciilor în cursul perioadei de treizeci (30) de zile va fi tratată ca o acceptare a modificărilor aduse. Ţine de responsabilitatea dvs. exclusivă să studiaţi aceste acorduri şi orice amendamente, de fiecare dată când jucaţi. Aceste acorduri şi documentele la care fac referire reprezintă înţelegerea completă şi finală între dvs. şi noi în legătură cu aceste acorduri şi înlătură toate acordurile anterioare dintre dvs. şi noi.

28. SERVICII DE PARIURI SPORTIVE

28.1

Următorii termeni se aplică exclusiv utilizării de către dvs. a serviciilor de jocuri de noroc. Reţineţi că, în eventualitatea oricărui conflict dintre această Secţiune 28 şi restul Secţiunilor acestor Termeni şi condiţii, această Secţiune 28 va avea întâietate, în măsura în care se aplică utilizării de către Dumneavoastră a Serviciilor de pariuri sportive.

28.2. Reguli și proceduri ale serviciilor de pariuri sportive

Trebuie să utilizaţi serviciile pariurilor sportive în conformitate cu regulile de joc general acceptate enunţate în Regulile serviciilor de pariuri sportive şi pe orice altă pagină care are legătură în mod specific cu şi guvernează un eveniment, joc sau turneu anume („Reguli”). Vă sfătuim să citiţi cu atenţie toate aceste reguli.

28.3. Termeni de pariere

Ne rezervăm dreptul de a utiliza simboluri (precum 1, X, 2) şi abrevieri pentru indicarea rezultatelor pariurilor. Vom menţine în permanenţă o secţiune de ajutor în cadrul serviciilor de pariuri sportive prin care să furnizăm informaţii despre tipurile de pariuri şi termenii utilizaţi. Vă sfătuim să vă familiarizaţi cu detaliile exacte ale fiecărui pariu înainte să îl plasaţi. Orice informaţie suplimentară detaliată deasupra sau dedesubtul evenimentelor şi cotele afişate fac parte din regulile de pariere pentru acel eveniment particular şi, în cazul unei diferenţe, vor avea întâietate faţă de aceşti termeni. Vă sfătuim să citiţi cu atenţie toate aceste informații.

28.3.1. Limite pentru mize

Ne rezervăm dreptul de a limita suma maximă pariată pentru fiecare pariu simplu sau multiplu.

28.3.2. Limite pentru câştiguri

Suma totală maximă pe care o puteți câștiga prin intermediul Serviciilor de pariuri sportive în orice perioadă de 24 de ore este, în funcție de moneda selectată de dvs., CHF 300.000, USD 310.000, EUR 250.000, £200.000, DKK 1.800.000, SEK 2.100.000, NOK 1.800.000, PLN 950.000, CZK 6.000.000, HUF 72.000.00, BGN 490.000.000, YTL 500.000, HRK 1.800.000, RON 1.000.000, RUB 9.000.000, LVL 175.000, LTL 860.000, ARS 1.700.000, MXN 4.000.000. Această limită maximă se va aplica indiferent de numărul de pariuri plasate sau în aşteptare sau de suma pariată sau în aşteptare, iar acceptarea de către noi a pariului sau a mizei dvs. nu constituie un acord de plată în cazul în care câştigul dvs. net depăşeşte limita noastră de câştig (de mai sus) şi este responsabilitatea dvs. să fiţi conştient de faptul că nu veţi fi plătit în cazul în care câştigul net depăşeşte această limită.

Suma maximă pe care vi se poate permite să o câștigați prin intermediul facilităților de pariuri sportive la un singur pariu este, în funcție de moneda selectată de dvs., CHF 15.500, USD 12.000, EUR 10.000, £7.000, DKK 75.000, SEK 92.000, NOK 82.500, PLN 44.500, CZK 300.000, HUF 2.500.000, YTL 17.000, HRK 70.000, RON 30.000, RUB 300.000, LVL 7.000, LTL 35.000, BGN 20.000, ARS 70.000, MXN 170.000.

Aceste limite sunt doar valori aproximative şi se supun fluctuaţiilor ratei de schimb. Ne rezervăm dreptul de a impune limite de câştig diferite la intervale regulate.

28.3.3. Calcularea câştigurilor

În cazul unui pariu cu cotă fixă, câştigurile sunt calculate prin înmulţirea mizei cu cota zecimală fixă. În cazul pariurilor live, acceptăm orice modificări ale cotelor zecimale în timpul procesului de plasare a pariului. Modificările cotelor zecimale sunt considerate a fi diferenţa dintre selecţia adăugată pe biletul de pariu şi acceptarea pariului de către noi. Cotele zecimale sunt ulterior afişate în notificarea confirmării pariului. În cazul în care puneţi mai mult de un pariu (inclusiv combinaţia dintre pariuri simple şi multiple), iar totalul câştigurilor dvs. depăşeşte limitele câştigurilor enunţate în secţiunea 28.3.2 de mai sus, vom avea dreptul de a reduce miza în măsura în care este necesar pentru respectarea limitelor impuse asupra câştigurilor.

28.3.4. Corectitudinea pariurilor şi rezultatelor

Pentru asigurarea unei corectitudini optime a tuturor pariurilor şi rezultatelor, vom calcula fondurile din contul dvs. utilizând patru zecimale. Din motive tehnice, soldul contului dvs. poate fi afişat doar cu două zecimale, fapt care este posibil ca uneori să ducă la discrepanţe în momentul în care o valoare cu patru zecimale este rotunjită la o valoare cu două zecimale.

28.4. Acceptarea şi validarea termenilor

28.4.1

Pariurile trebuie să fie făcute prin intermediul Serviciilor de pariuri sportive.

28.4.2

Un pariu este considerat valid în urma confirmării acceptării de către serverele Noastre la distanţă. Un pariu este confirmat în momentul în care apare în contul clientului la categoria „Pariurile mele". În momentul în care un pariu este plasat şi acceptat, atunci suma corespunzătoare este debitată din contul dvs. Odată acceptate, pariurile nu pot fi revocate sau modificate în niciun fel.

28.4.3

În momentul plasării unui pariu, confirmaţi faptul că nu cunoaşteţi dinainte rezultatul evenimentului respectiv care se află la baza pariului („Eveniment”). Dacă, în cursul perioadei de acceptare a pariurilor, informaţia devine cunoscută cum că rezultatul unui eveniment poate fi determinat, ne rezervăm dreptul de a varia termenul limită pentru acceptarea pariurilor sau de a anula orice pariuri plasate.

28.4.4

Ne rezervăm dreptul să anulăm orice pariu care a fost acceptat în mod eronat atunci când în Contul Dumneavoastră nu existau fonduri suficiente pentru a acoperi valoarea pariului plasat înainte ca evenimentul să aibă loc. Conform celor mai sus menţionate, dacă soldul contului dvs. acoperă o miză pentru un pariu, ne rezervăm dreptul de a accepta pariul dvs. la o miză egală cu suma soldului contului dvs. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a lua orice măsuri necesare pentru a vă proteja de la pierderile ulterioare de 5.000 EUR (sau echivalentul acestei sume) sau mai mult în oricare perioadă de patru săptămâni.

28.4.5

Toate pariurile trebuie plasate şi acceptate înainte de începerea evenimentului relevant. Orice pariu plasat sau primit după începerea Evenimentului va fi nul, în afara cazului în care oferta de pariere este clar destinată să fie disponibilă după începerea Evenimentului (de ex. pariere live, fără restricţii).

28.4.6

Dacă, în cazul pariurilor live, din cauza transmisiei TV sau a transmisiei de date întârziate, un pariu este plasat la un preţ incorect, imediat după ce participantul/echipa ales/aleasă a obţinut un avantaj semnificativ, ne rezervăm dreptul de a anula pariul, indiferent dacă este câştigător sau pierzător.

28.4.7

Dacă un Eveniment este anulat şi este considerat nul, respectiva selecţie este considerată ca având o cotă zecimală neutră, de unu (1,00). În cazul unui pariu individual, valoarea pariului este returnată. În cazul pariurilor multiple în cadrul cărora Evenimente anulate apar împreună cu alte evenimente valide cu o prognoză câştigătoare, pariul multiplu este considerat câştigător, însă cotele cumulate sunt ajustate corespunzător.

28.4.8

Nu se acceptă pariuri multiple în cazul în care rezultatul unei părţi a pariului contribuie la rezultatul alteia.

28.4.9

Ne rezervăm dreptul de a refuza în totalitate sau parţial orice pariu, iar toate pariurile ambigue vor fi anulate.

28.4.10

Ne rezervăm dreptul de a suspenda, înlătura şi/sau adăuga orice serviciu de pariuri sportive la discreţia noastră absolută valabile imediat anunţându-vă prin e-mail şi, în măsura permisă de lege, nu vom fi responsabili pentru orice astfel de acţiune.

28.5. Schimbări ale monedei contului

Pentru a evita îndoiala, în cazul în care schimbaţi moneda contului în timpul unui pariu în curs, orice câştiguri vor fi convertite în noua monedă a contului la Ratele de schimb existente în momentul plăţii.

29. SERVICII DE JOCURI DE NOROC

29.1

Următorii termeni se aplică exclusiv utilizării de către dvs. a serviciilor de jocuri de noroc. Reţineţi că, în eventualitatea oricărui conflict dintre această Secţiune 29 şi restul secţiunilor acestor Termeni şi condiţii, restul secţiunilor acestor Termeni şi condiţii vor avea întâietate. În cazul unui conflict între acești Termeni și condiții și regulile afișate în oricare dintre jocurile oferite de noi, acești Termeni și condiții vor prevala.

29.2. Jocuri cu bani virtuali şi bani reali

În urma înregistrării la serviciile de jocuri, veţi putea accesa (prin intermediul software-ului - aşa cum este definit mai jos) atât jocurile, cât şi turneele „pe bani virtuali” („Jocuri pe bani virtuali”, respectiv „Jocuri gratuite”) şi jocurile şi turneele „pe bani reali” („Jocuri pe bani reali”, respectiv „Jocuri pe bani reali”), prin intermediul serviciilor de jocuri de noroc. Nu este necesară şi nu se solicită efectuarea vreunei achiziţii pentru a juca jocurile cu bani virtuali, cu excepţia costurilor pe care le puteţi întâmpina în legătură cu accesarea serviciilor de jocuri de noroc, reclamate de furnizorul de servicii de Internet sau de telecomunicaţii şi puteţi juca jocuri cu bani virtuali fără bani pentru pariuri. Ne rezervăm dreptul de a suspenda, modifica, înlătura şi/sau adăuga orice Serviciu de jocuri de online la propria discreţie valabile imediat anunţându-vă prin e-mail şi, în măsura în care ne permite legea, nu vom fi răspunzători pentru o astfel de acţiune.

29.3. Regulile şi procedurile serviciilor de jocuri de noroc

Trebuie să utilizaţi Serviciile de Jocuri în conformitate cu regulile de joc general acceptate, precizate în secţiunea Regulile Jocului şi cu procedurile relevante pentru Serviciul de Jocuri pe care îl utilizaţi, prezentate în mod specific în secţiunea Jocuri a partypoker.com site-ul online, inclusiv, dar fără a se limita la secțiunea Promoții, secțiunea Turnee, secțiunea Reguli privind instrucțiunile de joc& secțiunea b'friends, secțiunea Cum se joacă, mize la mese, turnee, reguli de turneu, secțiunea Eticheta de poker și orice altă pagină care se referă în mod specific la și reglementează un anumit eveniment, joc sau turneu ("Reguli").

29.4. Trişare

29.4.1 Politica anti-trişare

Ne-am luat angajamentul de a preveni utilizarea practicilor neloiale în cadrul serviciilor de jocuri de noroc, inclusiv, dar fără limitare la trişare, jucători non-umani (boţi), „chip dumping”, cifrare şi alte forme de comportament inadecvat care oferă jucătorilor un avantaj necinstit (Politica cu privire la avantajul necinstit) asupra altor jucători de pe site. De asemenea, suntem angajaţi în detectarea şi prevenirea utilizării programelor software care sunt proiectate pentru a permite inteligenţei artificiale să joace pe platformele noastre, incluzând, fără limitare, extragerea profilului adversarului, software care permite trişarea sau orice altceva ce noi considerăm că vă aduce un avantaj necinstit în detrimentul celorlalţi jucători care nu utilizează astfel de programe sau de sisteme („AI Software'). Luaţi la cunoştinţă faptul că Noi vom lua măsuri de detectare şi prevenire a folosirii unor astfel de programe şi Software AI folosind anumite metode (incluzând, fără limitare, citirea listei de programe care rulează pe computerul unui jucător) şi sunteţi de acord să nu utilizaţi Software AI şi/sau programe asemănătoare. În situaţia în care suspectăm că un jucător a fost implicat în orice practici enunţate în această Clauză 29.4 sau orice alte practici pe care le considerăm necinstite sau frauduloase, ne rezervăm dreptul, la propria discreţie, să le blocăm contul şi să reţinem permanent fondurile din astfel de conturi. Niciun jucător nu are dreptul de a ne obliga să luăm orice alte măsuri împotriva jucătorilor suspectaţi de trişare, înşelăciune, cifrare sau orice altă formă de comportament neloial sau fraudulos. Dacă un jucător a fost înşelat de alt jucător în timpul utilizării serviciilor, vom rambursa doar sumele pierdute de jucătorul respectiv ca rezultat al trişării în cazul în care putem localiza contul care a trişat şi accesa fondurile în chestiune. În situaţia în care mai mult de un jucător este afectat de contul care a trişat şi putem aloca respectivul cont, atunci fondurile rămase în contul care a trişat vor fi distribuite în mod proporţional cu pierderea fiecărui jucător afectat.

29.4.2 Complot şi trişare

Complotul are loc atunci când doi sau mai mulţi jucători încearcă să obţină un avantaj nedrept prin schimbul de informaţii ale cardurilor acestora sau a altor informaţii. Orice jucător care, în opinia noastră rezonabilă, complotează sau încearcă să facă o înţelegere cu orice alt jucător în timp ce utilizaţi serviciile poate fi interzis permanent de la utilizarea serviciilor sau a software-ului, contul acestuia poate fi reziliat imediat şi vom avea dreptul să reţinem toţi banii din contul unui astfel de jucător. Dacă suspectați că vreun jucător colaborează cu altul sau trișează, vă rugăm să ne contactați.

29.4.3 Jucători automaţi (Bots)

Utilizarea programelor software Bot este interzisă și considerăm că utilizarea acestora este nocivă pentru alți jucători. Software-ul nostru poate îndeplini oricare sau toate funcțiile următoare pentru a detecta utilizarea programelor automatizate ilicite și pentru a ne asigura că menținem un mediu „fără trișare” pentru toți utilizatorii: (1) scanați lista de aplicații software active în timp ce folosiți facilitățile; (2) scanați lista de procese active în timp ce folosiți facilitățile; și (3) scanați fișierele din dosarele de programe aferente facilităților și site-ului pentru a vă asigura că sunt utilizate numai versiunile „non-pirate” ale software-ului nostru. Dacă oricare dintre procesele anterioare afişează o aplicaţie sau un proces suspect, este posibil ca software-ul nostru să scaneze fişierele asociate cu aplicaţia sau procesul suspect şi să compileze o selecţie compusă (de ex., un profil ce caracterizează fişierele asociate cu aplicaţia sau procesul respectiv) pentru a fi comparat cu profilele unor programe automate cunoscute de a fi ilicite. Software-ul nostru nu va efectua o căutare aleatorie a unor porţiuni mari din unitatea centrală, echipamente sau fişiere şi nu va transmite nicio informaţie nouă sau unei terţe părţi, altele decât informațiile necesare pentru identificarea unor programe automate ilicite, aşa cum s-a descris mai sus. Software-ul nostru nu va modifica niciun fişier sau informaţie de pe calculatorul dvs. personal sau alt echipament şi nu va interveni în operaţia niciuneia dintre aplicaţiile dvs. Este posibil să întrerupeţi utilizarea software-ului nostru în orice moment dezinstalând pachetul software-ului. Ne bazăm pe interesul nostru legitim de a efectua această procesare și ne propunem să oferim o platformă de joc sigură și echitabilă pentru toți jucătorii. Puteți consulta Notificarea privind confidențialitatea aici.

29.4.4 Chip-Dumping

Situaţia de chip-dumping apare în momentul în care un jucător pierde în mod intenţionat o mână în scopul de a transfera în mod deliberat jetoanele sale către un alt jucător. Orice jucător pe care îl suspectăm în mod rezonabil că participă sau încearcă să participe împreună cu orice alt jucător la o situaţie de chip-dumping în timp ce utilizează serviciile, este posibil să aibă o interdicţie permanentă de la utilizarea serviciilor, contul acestora putând fi închis imediat. Dacă suspectați că vreun jucător participă la dumping de jetoane, vă rugăm să ne contactați.

29.5 Software

Puteţi instala şi utiliza software-ul pe care îl punem la dispoziţie de pe platformele utilizate pentru fumizarea serviciilor de jocuri „Software-ul”) pe un hard disk sau alt dispozitiv de stocare şi puteţi face copii de rezervă ale software-ului, cu condiţia ca o astfel de utilizare şi copiere este doar pentru uzul personal în cadrul utilizării serviciilor de jocuri în conformitate cu aceste acorduri şi, în continuare, că instalarea şi utilizarea se face prin intermediul unui calculator sau alt dispozitiv al cărui utilizator principal sunteţi dvs. Structura, organizarea şi codul software-ului sunt secrete comerciale valoroase ale Grupului şi/sau ale companiilor sale asociate şi/sau ale licenţiatorii acestuia. Obţineţi exclusiv dreptul de a utiliza acest Software în concordanţă cu aceste acorduri. Cu excepţia situaţiilor permise în mod expres de lege, vi se interzice cu stricteţe şi sunteţi de acord să nu modificaţi, să nu adaptaţi, să nu traduceţi, să nu dezasamblaţi, să nu analizaţi software-ul sau părţi din el sau modul în care a/au fost concepute, să nu modificaţi codul şi să nu încercaţi prin nicio modalitate să descoperiţi codul şi să nu creaţi, să nu publicaţi şi să nu distribuiţi lucrări derivate din acesta. Sunteţi de acord că software-ul nu va fi expediat, transferat sau exportat în nicio ţară şi nu va fi utilizat în nicio modalitate interzisă de legile, restricţiile sau reglementările în vigoare.

29.6 Platforma de jocuri, mese şi baze de date comune

Ne rezervăm dreptul, dar nu suntem obligaţi să rulăm şi să utilizăm o masă, un server şi o platformă de baze date comune sau un sistem („Platformă comună de joc/masă”) care permite utilizatorilor serviciului de joc să joace cu jucătorii, care participă la jocuri , jocuri, mese şi turnee de pe alte site-uri şi mărci, ce operează pe aceeaşi platformă comună de joc/mese. Dacă se utilizează o platformă comună de jocuri/mese, sunteţi de acord că veţi putea fi alăturat acestor jackpoturi/jocuri/mese comune, la propria noastră discreţie şi că, în măsura în care încălcaţi Termenii şi Condiţiile unui site sau ai unei mărci, care funcţionează pe platforma comună de jocuri/mese, vă putem bloca, parţial sau integral, accesul la întregul sistem, astfel încât să nu mai puteţi juca prin intermediul niciunui site şi al niciunei mărci, care foloseşte sau care se află pe platforma comună de jocuri/mese. Fără limitarea la restricţia de avea conturi multiple la noi (vă rugăm să consultaţi Secţiunea 4), este posibil să vă solicităm să aveţi un singur cont pe platforma comună de joc/masă dacă este folosit acelaşi.

29.7. Alimentarea contului cu bani virtuali şi reali

Fondurile de „bani virtuali” nu au valoare şi sunt tratate în mod separat faţă de fondurile de „bani reali”. Acestea nu pot fi transferate într-un cont de „bani reali” şi nu fi răscumpărate în schimbul niciunei monede. Nu promitem să înregistrăm cu acurateţe numărul de fise în bani virtuali pe care le deţineţi, iar fisele dvs. în bani virtuali se pot pierde în orice moment. Mai mult, ne rezervăm dreptul de a stabili o limită maximă de fise pentru conturile pe bani virtuali.

29.8 Rezolvarea disputelor în cadrul jocului

Acceptaţi şi sunteţi de acord în totalitate că software-ul de generare a numerelor aleatorii („RNG”) va determina amestecarea şi distribuirea cărţilor şi alte evenimente generate în mod aleatoriu necesare în cadrul serviciilor de jocuri de noroc. Dacă există o neconcordanţă între rezultatul arătat de software (aşa cum este instalat şi cum funcţionează pe calculatorul dvs.) şi serverul nostru, rezultatul prezentat pe serverul nostru va guverna rezultatul. Mai mult, înţelegeţi şi sunteţi de acord că (fără a prejudicia celelalte drepturi şi drepturi la recurs ale dvs.) înregistrările noastre vor reprezenta autoritatea finală în hotărârea termenilor utilizării de către dvs. a serviciilor de jocuri de noroc, activitatea rezultată din aceste înregistrări şi circumstanţele în care o astfel de activitate a apărut.

29.9. Moneda jocurilor şi turneelor pe bani reali

Dacă un joc sau un turneu pe bani reali este disponibil doar într-o monedă diferită de moneda contului dvs., în unele cazuri vă poate fi oferită opţiunea de a plăti buy-in-ul pentru acesta în moneda jocului/turneului respectiv. Un astfel de buy-in (împreună cu orice alte câştiguri) va fi conform termenilor şi Ratelor de schimb oferite de noi la momentul potrivit. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați secțiunea Întrebări frecvente. În toate celelalte cazuri, vi se va permite să plasaţi mize şi pariuri doar în moneda contului dvs.

VĂ RUGĂM SĂ IMPRIMAŢI ACESTE PAGINI CONŢINÂND TERMENII ŞI CONDIŢIILE ŞI SĂ LE PĂSTRAŢI PENTRU A LE FOLOSI ULTERIOR. ÎN PLUS, VĂ SUGERĂM SĂ IMPRIMAŢI ŞI SĂ PĂSTRAŢI TOATE CHITANŢELE DE TRANZACŢII ŞI REGULILE JOCULUI, DUPĂ CUM ESTE CAZUL ÎN ACTIVITATEA DUMNEAVOASTRĂ.

Pentru întrebări suplimentare, contactați Departamentul de asistență clienți.